Evenimente

11 ianuarie - Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale
În fiecare zi, ne bucurăm, într-o formă sau alta, de Natură și de beneficiile pe care aceasta ni le aduce. Iar bucuria este cu atât mai mare atunci când vorbim de un moment special așa cum este Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale, sărbătorită în fiecare an la 11 ianuarie.
Această dată a fost aleasă la inițiativa mai multor organizații ecologiste, printre care Wildlife Conservation Center și World Wildlife Fund, pentru a marca 80 de ani de la înființarea Rezervației Naturale Barguzinsky, situată pe teritoriul Rusiei, la nord-est de Lacul Baikal, înscriindu-se astfel, începând cu anul 1997, în calendarul sărbătorilor oficiale de mediu.
Din păcate, transformarea profundă a mediului înconjurator și acumularea în timp a unor stări de degradare a acestuia au condus la eroziunea și sărăcirea biodiversității, cu efect pe termen lung pentru natură. Ne confruntăm astăzi cu fenomene din ce în ce mai dificil de gestionat, precum distrugerea pădurilor, reducerea efectivelor populațiilor sălbatice și a genofondului lor sau creșterea ratei și a vitezei de extincție a speciilor, care a depășit cu mult rata procesului natural de formare de noi specii. În același timp, s-a exercitat o presiune selectivă asupra speciilor, fiind favorizate cele cu utilitate directă pentru populația umană, ceea ce a determinat modificarea structurii ecosistemelor și le-a influențat evoluția.
În acest context, este din ce în ce mai evident că omenirea în ansamblu, dar și fiecare dintre noi suntem datori să depunem eforturi pentru o dezvoltare economică durabilă, cu o grijă deosebită pentru prezervarea biodiversității, a resurselor și bogățiilor naturale. Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale ne reamintește, la fiecare 11 ianuarie, de această provocare, o sărbătoare o dată de pe an și o provocare cotidiană!
Sursa ananp.gov.ro
EXPOAPA 2023 – Un eveniment de marcă în domeniul apei
Evenimentul a avut peste 2000 de vizitatori pe zi și a reunit în acest an 82 de firme care și-au arătat cele mai noi tehnologii și echipamente pe 3500 metri pătrați de spațiu(...)
29 Mai 2023 Citește mai multDe Ziua Mondială a Apei 2023 - Eveniment online București – New York – Sydney
Participanții vor discuta despre provocările și oportunitățile din domeniul apei și canalizării și precum și despre soluțiile inovatoare pentru un management durabil al resurselor de apă.
20 Mar 2023 Citește mai mult
Plată factură online

Contracte online

Acte contract

Tarife apă și canalizare

Tur virtual stație tratare apă

Întreruperi furnizare apă

Media
