Evenimente

09 Feb 2024 Printează

2024 - Ziua Mondială a Apei - “Apă pentru pace”

În fiecare an, Ziua Mondială a Apei (22 martie) crește gradul de conștientizare și ne inspiră la acțiuni pentru combaterea crizei de apă și canalizare. Este un eveniment organizat sub egida Națiunilor Unite, coordonată de UN-Water și condus de unul sau mai mulți membri și parteneri ONU.

Tema este propusă în prealabil de UN -Water și este aliniată cu publicația anuală a Raportului ONU privind dezvoltarea apei în lume, publicată de UNSECO în numele UN-Water, iar realizarea acestuia este coordonată de Programul Mondial de Evaluare a Apelor (WWAP) UNSECO. În 2024, tema Zilei Mondiale a Apei este “Apă pentru Pace”.

De-a lungul timpului, au existat mai multe cazuri de cooperare decât conflicte legate de apă, dar mai sunt multe de făcut. Trebuie să acționăm pe baza faptului că apa nu este doar o resursă care trebuie folosită – este un drept al omului, de nelipsit fiecărui aspect al vieții.

La nivel local și national, diferiți utilizatori – în special apă și canalizare, utilități, energie, alimentație și industrie – trebuie să coopereze printr-un sistem integrat de resurse de apă, să abordeze și să promoveze un management și o economie circulară care să îndeplinească drepturile omului.

Apele transfrontaliere sunt esențiale pentru pace și prosperitate, iar guvernele ar trebui să coopereze la nivel bilateral, regional sau global, de exemplu prin înscrierea și punerea în aplicare a Convenției Națiunilor Unite privind Apa și a Convenției privind Cursurile de Apă.

Cu toții avem un rol de jucat, ca indivizi putem folosi apa mai atent, reducând impactul asupra mediului și infrastructurii de apă. De asemenea, putem alege conducători, companii, organizații și alte  instituții să dea socoteală pentru obligațiile și promisiunile lor legate de apă.

În viața noastră profesională, ne putem asigura de asemenea că toate activitățile noastre se desfășoară în mod responsabil, cu protejarea resurselor de apă și a ecositemelor, conform legii.

Cu toții trebuie să ne unim în jurul apei și să o folosim responsabil, punând bazele unui MÂINE MAI STABIL ȘI PROSPER.