Apa în lume

14 Ian 2019 Printează

Cea mai veche apă din lume

Cea mai veche apă din lume a fost descoperită într-o mina din Canada si are aproximativ 2 miliarde de ani.

Potrivit publicatiei The Register, cercetătorii canadieni și britanici au analizat o sursă de apă curgătoare din mina Kidd Creek din Timmins, Ontario, aflată la o adâncime de aproape 3 kilometri.

Ei au descoperit astfel că este cea mai veche apă găsită până acum, având aproximativ 2 miliarde de ani. Vârsta a fost stabilită prin analizarea proporției de gaze nobile dizolvate în ea. Astfel, ei au identificat urme de heliu, neon, argon și xenon, elemente care se află în roci și care pot ajunge în apă în decursul timpului.

Ce este și mai surprinzător este însă compoziția acestei ape. Experții spun că au găsit și urme de sulf, ceea ce înseamnă că în trecut această apă ar fi putut susține forme primitive de viață.

În prezent nu au fost identificate microorganisme în această apă, dar compoziția ei ar permite dezvoltarea lor. Practic, această apă subterană datează din perioada în care pe Terra începeau să evolueze primele organisme multicelulare.

Descoperirea i-a entuziasmat pe cercetătorii care cred că rezervoare de acest fel de apă subterană ar putea exista pe Marte sau pe alte planete și ar putea susține forme de viață.

sursa yoda.ro