Anunțuri publice

30 Mar 2017 Printează

Apă potabilă la cișmelele stradale S.C. VITAL S.A.

Primăvara și-a intrat în drepturi iar temperaturile au început să crească, ceea ce a condus la repunerea în funcțiune a celor doisprezece cișmele stradale VITAL. După ce în sezonul rece acestea au fost deconectate de la rețeaua de alimentare cu apă din rețeaua publică a municipiului Baia Mare, iată că acum vor fi reconectate și sunt gata de utilizare începând cu 31 martie 2017. Cișmelele au fost gândite astfel încât să aibă două funcții: una pentru cei care doresc să beneficieze de apă potabilă pentru băut și cea de-a doua, de răcorire în zilele cu temperaturi ridicate. Reamintim utilizatorilor ca cișmele sunt prevăzute cu un buton și un sistem de duze prin care se pulverizează apă, foarte fin, realizând răcorirea persoanei care accesează această funcție. De asemenea, cișmelele sunt legate la rețeaua de apă potabilă a orașului și, în același timp, la rețeaua de canalizare.

Cișmelele VITAL au fost montate în zonele intens circulate din fiecare cartier al municipiului Baia Mare, astfel:

  • Bd. Independenței – Vivo
  • Bd. Unirii – Magazin Maramureșul
  • Bd. Traian – Stație bus Gară
  • Aleea Școlii – Serviciul Permise Auto și Înmatriculări
  • Str. George Coșbuc – Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș
  • Str. Victoriei – Parc Municipal Tineretului
  • Cartierul  Vasile Alecsandri, str. Pășunii –  în apropiere de Banca Transilvania
  • Bd. Independenței  - Biblioteca Județeană Petre Dulfu
  • Bd. București – Stație bus Dorna
  • Bd. Unirii – Camera de Comerț și Industrie
  • Bd. Unirii – Parc Mara
  • Parc Regina Maria