Evenimente
S.C. VITAL S.A. a participat la Expoapa 2016
S.C. VITAL S.A. a participat, în perioada 16 - 18 mai, la evenimentul central anual, numit Forumul Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est”, sau Expo Apa, ediţia 2016, eveniment organizat de Asociaţia Română a Apei (ARA). ARA reuneşte specialişti din domeniul apei, de la operatori regionali, compania Apele Române, instituţii ştiinţifice şi de cercetare, facultăți și stă la baza conectării comunităţii ample de profesionişti din domeniul apei, la nivel naţional şi internaţional
Cea de-a 18-a ediție a manifestării organizată de Asociația Română a Apei s-a desfășurat ca în fiecare an, la Palatul Parlamentului și a reunit profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și oameni de afaceri din România și străinătate.
În paralel cu expoziția au avut loc o serie de evenimente cu participare internațională, seminarii, mese rotunde și întâlniri de afaceri, toate având legatură cu prezentul și viitorul serviciilor de alimentare cu apă, care au constituit totodată un bun prilej de confruntare și schimburi de idei și de stabilire a unor relații de colaborare. Societatea VITAL S.A. a avut și o prezentare în cadrul expozitiei, unde director general adjunct dl. Mircea Mecea, a vorbit despre proiectul “ Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din judetul Maramureș “, cofinantat prin Fondul de Coeziune POS Mediu. Au fost prezentate în detaliu toate cele 14 contracte de lucrări, valoarea finală a acestora precum și fotografii relevante din timpul și de la finalul lucrărilor.
Participanții au avut oportunitatea de a întâlnii reprezentanți ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, ai autorităților centrale și locale, ai institutelor de învățământ superior și cercetare, ai organizațiilor internaționale de profil, ai Comisiei Europene și ai Instituțiilor Financiare Internaționale.
Tot în cadrul maifestării , Grupul Tinerilor Profesioniști (Young Water Professionals) sub coordonarea Asociaţiei Române a Apei, au organizat a treia ediție a concursului de fotografie cu tema “APA - De la sursă la emisar”. Fotografiile au fost expuse în holul Palatului Parlamentului, iar fiecare vizitator a putut vota fotografia preferată. Premierea a fost făcută tot în cadrul EXPOAPA, în ultima zi de desfășurare.
S.C. VITAL S.A. a participat si în acest an la manifestări cu un stand expozitional propriu, situat în cadrul Comitetului Teritorial Transilvania. Materialele prezentate vizitatorilor, specialiștilor în domeniu și firmelor prezente s-au axat pe prezentarea proiectului implementat în Maramureș - POS Mediu ῎ Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș῎, dar și pe educarea celor mici prin programele educaționale pe care le desfășurăm.
ZIUA MONDIALĂ A APEI - Eveniment organizat la Stația de Tratare a apei Obreja, din Târgu Lăpuș
Societatea Vital S.A. celebrează acest eveniment în fiecare an, prin divese acțiuni care implică contact direct cu utilizatorii serviciilor noastre de toate vârstele și din toată(...)
24 Mar 2026 Citește mai multZIUA MONDIALĂ A APEI - Apa poate fi o forță puternică pentru egalitatea de gen!
Criza globală a apei afectează pe toată lumea - dar nu în mod egal. Acolo unde oamenii nu au apă potabilă sigură și canalizare aproape de casă, inegalitățile cresc, iar femeile și(...)
23 Feb 2026 Citește mai mult
Plată factură online
Contracte online
Acte contract
Tarife apă și canalizare
Tur virtual stație tratare apă
Întreruperi furnizare apă
Media









































































.jpg)