Comunicate de presa
Acțiuni recuperare creanțe 06.01-10.01.2014
În săptămâna 06.01 – 10.01.2014 SC VITAL SA continuă activitățile de recuperare a creanțelor de la abonații cu restanțe la plata facturilor.
Atenția este îndretptată în aceste zile către locuitorii din municipiul Baia Mare, ale căror restanțe la plata facturilor au fost verificate. Astfel, vor fi trimise somații de plată abonaților care dețin branșamente individuale din cartierul Vasile Alecsandri, cartierul Traian, Depozitelor, cartierul Gării și Progresului. În total 1.500 de somații vor ajunge la băimărenii restanțieri, pentru facturi neachitate încă din luna octombrie 2013.
Amintim că, în cazul în care abonații vor fi debranșați de la rețea, rebranșarea se va efectua după achitarea la zi a facturilor restante, precum și a taxei de rebranșare, în valoare de 41 de lei pentru persoane fizice și 125 de lei pentru persoane juridice. În conformitate cu art. 4.16 din Contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, ”reluarea serviciului se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plății.”
Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
Facem mențiunea că avaria a fost provocată de constructorul care efectuează lucrări în cadrul Contractului de execuție lucrări MM-CL-06 Rețele de apă și apă uzată Baia Mare.
22 Sep 2026 Citește mai multFuncționarea stațiilor de pompare apă uzată afectată de șervețelele umede aruncate în toaletă
Mulțumim tuturor utilizatorilor care folosesc responsabil rețeaua de canalizare și contribuie astfel la menținerea unui serviciu eficient și sigur pentru întreaga comunitate!
22 Sep 2026 Citește mai mult
Plată factură online
Contracte online
Acte contract
Tarife apă și canalizare
Tur virtual stație tratare apă
Întreruperi furnizare apă
Lucrări apă-canal


