Comunicate de presa

01 Ian 1900 Printează

MM-CL-02 Receptie - Împrejmuirea zonei de protecţie sanitară

Recepția lucrărilor contractului ῎ Reabilitarea stațiilor de tratare apă potabilă, a conductelor de aducțiune, rezervoare noi de apă și stații de pompare în Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus și  Sighetu Marmației῍, MM-CL-02

Luna februarie a marcat finalizarea  proiectului MM-CL-02, primul contract de lucrări semnat de SC VITAL SA, din seria contractelor încheiate din cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Contractul a fost adjudecat de firma SC T.C.M. NORD SA, prin licitaţie internaţională, având valoarea de 18.049.292 Lei şi o perioadă de execuţie de 24 de luni, de la data semnării.

Planul de finanţare al proiectului include contribuţia Uniunii Europene care reprezintă 77,31%, subvenţia de la bugetul de stat este de 11,82%, împrumutul contractat de operatorul regional SC VITAL SA este de 9,05% iar contribuţia de la bugetele locale de 1,82%.

Lucrările prevăzute în cadrul acestui contract sunt următoarele:

  • Reabilitarea staţiilor de tratare a apei din Târgu Lăpuş (la sursa de apă Roaia se va reabilita staţia de tratare existentă cu un debit proiectat de 35,5 l/s , iar la sursa de apă Suciu s-a prevăzut o staţie de dezinfecţie prin electro-clorinare, iar debitul proiectat este de 6,5 l/s);
  • Reabilitarea conductei de aducţiune din Târgu Lăpuş pe o lungime de 15.088 m;
  • Reabilitarea sursei de apă subterană, reabilitarea conductei de transport a apei brute şi a staţiei de clorinare din Vişeu de Sus;
  • Împrejmuirea zonei de protectie sanitară a sursei de apă în Sighetu Marmaţiei;

Împrejmuirea zonei de protecţie sanitară a sursei de apă în municipiul SIGHETU MARMAŢIEI - sursa Crăciunești

Printre condițiile principale de siguranță și securitate a amenajărilor hidrotehnice se numără și împrejmuirile acestor obiective. Astfel, la data de 31.07.2013 au început lucrările de înlocuire a împrejmuirii frontului de captare apă brută în municipiul Sighetu Marmației – sursa Crăciunești, firma constructoare fiind TCM NORD SRL.

Prin această investiție s-a realizat refacerea în întregime a împrejmuirii, în lungime totală de 2000m, după cum urmează꞉

  • Începând cu partea vestică a frontului s-a realizat un tronson de 2000 m din panouri metalice din sârmă zincată și stâlpi metalici și elemente de prindere.
  • În partea estică a frontului s-a utilizat un tronson din vechea imprejmuire de aproximativ 27 m, fiind în stare foarte bună.

S-au executat porțile de acces principal atât pentru accesul pietonal cât și auto.

Suplimentar faţă de accesul principal şi cel din capătul vestic realizat prin relocarea porţii existente iniţial, conform solicitării unităţilor de avizare locale, respectiv Comunei Bocicoiu Mare şi Poliţiei de Frontieră, au mai fost amplasate încă trei porţi pentru acces auto şi una pentru acces pietonal.

Toate aceste investiții finanțate prin POS Mediu și implementate de SC VITAL SA, vor asigura calitatea apei potabile distribuite și a serviciilor prestate în beneficiul utilizatorilor.

De altfel, proiectul ῍Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș῎, pe POS Mediu este pe drumul cel bun. Anul acesta 11 din cele 12 proiecte pe apă-canal fiind programate spre finalizare. Ministerul Fondurilor Europene este informat săptămânal de consultanții celor 12 proiecte despre stadiul în care se găsesc lucrările pe POS Mediu din județ.