Comunicate de presa

21 Ian 2014 Printează

Acțiuni recuperare creanțe 20 - 24.01.2014

SC VITAL SA continuă activitățile de recuperare a creanțelor de la abonații cu restanțe la plata facturilor. În perioada 20-24.01.2014 vor fi derulate mai multe astfel de acțiuni la abonații din Baia Mare.

Astfel, abonații individuali care au facturi restante la serviciul de alimentare cu apă și canalizare, ce datează din luna octobrie 2013, vor fi debranșati de la rețea. În această situație se află 120 de abonați din cartierele Progresului, Vasile Alecsandri și Traian, iar această măsură, nedorită de nimeni, este luată în conformitate cu legislația existentă în domeniu (Legea 51/2006 și Legea 241/2006) privind sistarea apei potabile.

De asemenea a fost verificat și stadiul încasărilor de la Asociațiile de proprietari. Pentru că înregistrează datorii din luna noiembrie 2013, 30 de Asociații din municipiul Baia Mare vor primi somații pentru plata facturilor.

Amintim că, în cazul în care abonații vor fi debranșați de la rețea, rebranșarea se va efectua după achitarea la zi a facturilor restante, precum și a taxei de rebranșare, în valoare de 41 de lei pentru persoane fizice și 125 de lei pentru persoane juridice. În conformitate cu art. 4.16 din Contractul de furnizare/prestare  a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, ”reluarea serviciului se va face în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la efectuarea plății.”