Anunțuri publice

22 Apr 2019 Printează

Ziua Pământului 2019 – Protejarea speciilor

Ziua Pământului, sărbătorită în fiecare an pe 22 aprilie, a ajuns la al 49-lea an și este celebrată de peste un miliard de oameni, din 192 de țări.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu. În primul an, circa 20 milioane de cetățeni americani, majoritatea tineri, au sărbătorit această zi. După două decenii, în anul 1990 Ziua Pământului s-a transformat într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, cand peste 200 de milioane de oameni din 141 de țări au sărbătorit aceasta zi, din dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a Planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Tema  din anul 2019 a Zilei Pământului este de a proteja și a salva fiecare specie de animale. Pentru a menține un mediu ecologic sănătos pe această planetă, toate celalalte specii (toate animalele și plantele) sunt la fel de importante ca și oamenii. Toate speciile de pe această planetă au un loc unic în lanțul trofic, care contribuie la ecositem în felul său. Eradicarea speciilor se întâmplă fie ca urmare a activitățiilor naturale, fie a activităților antropice. Cele mai frecvente activități antropice sunt vânătoarea, tăierea copacilor, utilizarea excesivă a îngrășămintelor chimice, etc.

Deja am asistat la dispariția mai multor specii, cum ar fi ghepardul alb, pasărea Dodod, etc. Există și alte câteva specii care sunt foarte aprope de disparție – rinocerii, elefanții, leii, tigrii, leoparzii, jaguarii, balenele, rechinii, etc. Este necesar să se ia măsuri stricte pentru a salva viața sălbatică!

Cum putem marca, dacă nu chiar sărbători, aceasta zi? O ideea ar fi ca, măcar pe 22 aprilie, să alegem să ne deplasăm cu bicicleta, în locul mașinii sau chiar să facem o plimbare pe jos spre școală sau muncă. Am putea începe, chiar din această zi, să selectăm deșeurile casnice, adică să punem hârtia, plasticul și sticla separat, în containere special amenajate. Putem viziona documentare despre evoluția Pământului, despre minunățiile sale, despre cum îl putem proteja.