Evenimente

23 Mar 2018 Printează

Porți deschise – Ziua Mondială a Apei, 22 martie 2018

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se celebrează din 1993. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei este “ Natura nepoluată pentru apă de calitate“, ne supune atenţiei legătura dintre apă şi noi. Statisticile la nivel mondial arată că: 2,1 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă sigură, până în 2050, se estimează că populația mondială va crește cu încă 2 miliarde de oameni, iar necesarul de apă al planetei va fi cu 30% mai mare decât în prezent, iar 1,9 miliarde de oameni trăiesc în zone afectate de lipsa apei. Până în anul 2050, se estimează că acest număr se va ridica la aproximativ 4 miliarde de oameni

SC VITAL SA a marcat aceasă zi prin organizarea de Porți Deschise pentru toți maramureșenii, la Stația de Tratare a Apei din Baia Mare, joi 22 martie 2018. Acțiunea s-a adresat deopotrivă preșcolarilor, elevilor, studenților dar și adulților, dornici să afle despre procesul de potabilizare al apei. În același timp, încercăm să conștientizăm cetățenii despre importanța apei ca resursă și folosirea rațională a acesteia. Și cum educația începe de la cele mai fragede vârste, am acordat o atenție deosebită celor mici. Astfel, aproape 600 de adulți, tineri și elevi de la școli din Dumbrăvița, Groși, Tăuții de Sus și Baia Mare au avut ocazia să viziteze Stația de tratare a apei din Baia Mare.

Atât copiii cât și adulții au fost întâmpinați de către specialiștii societății SC VITAL SA care i-au condus  în incinta stației de tratare a apei pentru a vedea îndeaproape fluxul tehnologic al tratării apei.

Vizitatorii au rămas uimiți când au văzut că într-adevăr este nevoie de o adevărată uzină pentru ca apa să ajungă la robinete în siguranță și bună pentru consum și și-au manifestat în mod deodebit interesul pentru laboratorul de apă potabilă cu aparatura din dotare, pentru clădirea principală a stației de tartare cu filtrele de apă, precum și pentru camera de comandă și control de unde se monitorizează pe calculatoare funcționarea întregii stații de tratare a apei.

Această acțiune a avut scopul de a conștientiza maramureșenii despre procesul de potabilizare al apei și cum să gestionăm amenințările și riscurile inundațiilor, secetei și poluării apei, adevărate provocări mondiale ale secolului XXI.