VEȘTI BUNE - noi investiții în dezvoltarea infrastructurii de apă

D-na Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, a participat  alături de dl. Carsten Rasmussen, şeful unităţii DG Regio, European Commission şi reprezentanţii AM pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), la reuniunea de lucru a operatorilor de apă, organizată de Asociaţia Română a Apei (ARA).

În intervenția sa, ministrul Fondurilor Europene a arătat că „Până la finalul lunii viitoare vom transmite Comisiei Europene un pachet de 7 proiecte în valoare totală de circa 1,4 miliarde euro”, proiecte care au principal obiectiv dezvoltarea infrastructurii de apă în județele Constanța, Dolj, Satu Mare, Olt, Argeș, Buzău și Teleorman.

D-na Mînzatu a subliniat că, pentru o mai mare rapiditate, s-a decis ca implementarea proiectelor de apă și apă uzată să poată fi lansate licitații cu clauză suspensivă. Acest lucru înseamnă că acele contracte cu cei care câștigă procedurile de achiziție vor fi semnate și implementate după ce proiectele majore sunt aprobate de Comisia Europeană, conform procedurilor.

La rândul său, oficialul Comisiei, dl. Carsten Rasmussen, a explicat că CE analizează proiectele majore din sectorul de apă și va căuta soluții pentru ca acestea să fie aprobate în cel mai scurt timp.

În acest moment 6 proiecte majore, în domeniu, deja aprobate de Comisia Europeană, sunt în implementare în Valea Jiului, Vrancea, Alba, Galați, Timiș, Turda – Câmpia Turzii. Valoarea cumulată a acestora este de 873 mil. euro. Alte 2 proiecte, care vor fi implementate în Ilfov, Cluj și Sălaj sunt în evaluare la Comisia Europeană. Valoarea acestora – 751 mil. euro.

Ministrul Fondurilor Europene a mai subliniat, în cadrul reuniunii, importanţa proiectelor din sectorul de apă, care reprezintă o prioritate pentru minister. A adăugat că vor fi monitorizate mai atent si a asigurat beneficiarii de tot sprijinul pentru implementarea optimă a acestora.

În cadrul întâlnirii au fost discutate cu operatorii regionali, aspecte ce vizează implementarea proiectelor aprobate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, precum şi identificarea soluţiilor pentru urgentarea aprobării proiectelor aflate în etapa de pregătire. De asemenea, au fost discutate aspecte ce vizează următoarea perioadă de programare.

Formatul reuniunii susţine dialogul dintre Comisia Europeană, POIM şi operatorii regionali de apă, pentru găsirea celor mai bune soluţii care să contribuie la accelerarea investiţiilor în sectorul de apă.

Sursa mfe.gov.ro