UNESCO - Parcul Național Lacurile Plitvice

Parcul Național Lacurile Plitvice, cel mai mare parc național din Croația, care acoperă aproape 30.000 de hectare, este situat în cotele inferioare ale Dinaridelor, în partea centrală a țării. Într-un frumos peisaj dominat de un amestec de păduri și pajiști, se remarcă magnificul sistem lacifer Plitvice, fascinând oamenii de știință și vizitatorii. Interconectate de multe cascade și cursuri de apă deasupra și sub pământ, lacurile sunt grupate în lacurile superioare și inferioare. Primele sunt formate pe dolomiți, cu relief ușor, maluri nu atât de abrupte și închise de păduri groase, în timp ce cele din urmă, mai mici și mai puțin adânci, sunt situate în canionul de calcar cu maluri parțial abrupte.

Parcul Național Lacurile Plitvice păstrează o serie de lacuri izbitor de frumoase și intacte formate din bariere naturale de tuf. Barierele de tuf sunt rezultatul interacțiunii de lungă durată dintre apă, aer, sedimente (fundație geologică) și organisme. Extinderea sistemului de lac dinamic, în continuă evoluție, proporția barierelor de tuf, împreună cu numeroasele cascade dinamice și cursuri de apă limpezi și expresia culorilor, fac din Parcul Național Lacurile Plitvice un spectacol natural remarcabil din punct de vedere estetic, de importanță globală.

Lacurile, inima fragilă a proprietății, sunt înconjurate de o centură de pădure bine conservată, contribuind la menținerea aprovizionării cu apă și a calității și sprijinind astfel procesul continuu și dinamic de depunere a carbonatului de calciu și crearea de tuf. Exploatarea forestieră este interzisă în pădurile din cadrul parcului național, iar o astfel de interdicție legală este o măsură importantă pentru menținerea integrității sistemului lacului Plitvice. Un drum de stat traversează zona parcului, dar utilizarea sa este restricționată pentru a minimiza perturbările. Nu este o surpriză faptul că Parcul Național Lacurile Plitvice atrage un număr impresionant de vizitatori.

Cerințe de protecție și gestionare

Crearea „Asociației pentru Conservarea și Îmbunătățirea Lacurilor Plitvice” în 1893 ilustrează o lungă istorie de dedicare pentru cea mai bună conservare posibilă a ceea ce astăzi constituie proprietatea Patrimoniului Mondial. Eforturile de conservare timpurie au fost formalizate când Lacurile Plitvice au devenit parc național în 1949. În 1997, parcul național a fost extins pe motivul protejării întregii zone de captare a lacurilor și a majorității sistemului de apă subterană. De la extinderea proprietății Patrimoniului Mondial în 2000, suprafața Parcului Național Lacurile Plitvice și proprietatea Patrimoniului Mondial sunt identice. Majoritatea terenurilor sunt deținute de stat. Din punct de vedere legal, proprietatea intră sub incidența Legii privind protecția naturii și a legislației complementare. O instituție publică specializată înființată de guvernul croat și sub supravegherea ministerului responsabil cu protecția naturii, implementează gestionarea parcului național. Personalul, infrastructura și activitățile sunt finanțate din resursele proprii ale parcului. Planificarea fizică și de management actualizată periodic, participativă, ghidează toate aspectele legate de management și utilizare. Un centru de cercetare cu personal adecvat și echipat efectuează cercetări importante, oferind informații importante atât pentru știință, cât și pentru management.

Parcul Național Lacurile Plitvice este bine gestionat în conformitate cu lunga sa istorie de conservare.

Sursa unesco.org