REUNIUNE - Buna gestionare a deșeurilor reprezintă o prioritate națională strategică pentru acest an

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a fost prezent, săptămâna trecută, la reuniunea de lucru privind pregătirea Planurilor Județene pentru Gestionarea Deșeurilor și a Planului pentru București.„Realizarea planurilor pentru gestionarea deșeurilor până la finalul anului 2020 reprezintă o prioritate strategică la nivel național, având în vedere că în baza acestora vom promova noi proiecte de investiții în sprijinul cetățenilor și comunităților locale, pentru care putem accesa fonduri europene substanțiale în noua perioadă de programare”, a declarat ministrul Marcel Boloș. În cadrul întâlnirii, autoritățile locale au prezentat metodologia de realizare a planurilor și stadiul de elaborare a documentației la nivelul fiecărui județ și al municipiului București.

 Reuniunea a avut loc în contextul în care România are de recuperat decalaje privind îndeplinirea țintelor din directiva cadru deșeuri. Aceasta a fost organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM), cu sprijinul echipei JASPERS România și al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Au mai participat Dl. Leonard Achiriloaie, secretar de stat în MMAP, reprezentanți ai consiliilor județene și ai consultanților implicați.

Sursa mfe.gov.ro