APA - Viață și dezvoltare

Administraţia Naţională ,,Apele Române” are în structura sa 11 Administrații Bazinale de Apă, organizate pe bazine hidrografice,Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor şi Exploatarea Complexă Stânca Costeşti.

Administrația Națională ”Apele Române” este o instituție publică de interes național cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor.

Administrația Națională ”Apele Române”administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute de art. 136 alin. 3 din Constituția României, republicată, bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și patrimoniul propriu.

Administraţia Naţională "Apele Române" administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.  

.

Sursa rowater.ro