ALEGE SĂ FI PREZENT ACOLO UNDE ESTE NEVOIE ZI DE ZI DE AJUTORUL TĂU!” ediția a treia

Zeci  de angajați ai S.C. VITAL S.A. au donat sânge în cadrul celei de-a treia campanii de donare de sânge „ ALEGE SĂ FI  PREZENT ACOLO UNDE ESTE NEVOIE ZI DE ZI DE AJUTORUL TĂU!” 

Înainte de sărbătorile de iarnă peste 30 de angajați ai societății VITAL S.A. au dorit să facă un cadou de neprețuit celor aflați în nevoie donând “ picături de viață”. Fiecare punguță cu lichidul vital va ajunge, cu siguranță, acolo unde este atât de așteptat și de necesar. Cu fiecare ediție a acestei campanii, organizată în incinta societății, se observă creșterea numărului de donatori, ceea ce reflectă modul în care este văzută campania și actul donării de sânge. Ca de obicei, cea mai mare parte din donatori a fost formată din angajații deja fideli ai campaniei, dar și din colegi noi, care s-au alăturat demersului nostru.

Tot personalul prezent din partea Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș a fost foarte încântat de entuziasmul angajaților societății VITAL S.A. de a sări în ajutorarea celor aflați la nevoie și îi îndeamnă pe toți oamenii să vină să doneze sânge, pentru că, dacă numărul acestora nu va fi constant, stocul va ajunge din nou să nu poată acoperi toate cerinţele spitalelor.

Pentru că  acest gen de acțiuni de implicare socială au găsit mereu o largă deschidere din partea conducerii societății VITAL S.A., reprezentantele departamentului Relații Publice vor continua campania de donare de sânge și anul viitor.

Cei care vor să doneze sânge o pot face în continuare, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș.

Mulțumim tuturor pentru implicare și colaborare. Sărbători fericite și să fie de folos!