Evenimente

22 Apr 2021 Printează

La mulți ani, Planetă Pamânt!

În fiecare an, la 22 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Pământului/Earth Day, iniţiată în Statele Unite ale Americii într-o perioadă în care a început să se vorbească din ce în ce mai des despre mediul înconjurător.

Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu. Ea a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.

Ideea senatorului Nelson s-a bucurat de susţinere din partea unui grup de studenţi, lideri de organizaţii şi oameni de afaceri din Philadelphia, dar şi din alte regiuni, astfel că în 1970, între 16 şi 22 aprilie, au fost organizate tot felul de activităţi pentru a educa publicul cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.

Prima zi a Pamântului a contribuit la crearea Agenției pentru Protecția Mediului Înconjurător a Statelor Unite ale Americii și a deschiderii căii pentru un aer curat, apă curată și acțiuni pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție.

20 de ani mai târziu, în 1990, nu mai puţin de 200 de milioane de oameni din 141 de ţări s-au mobilizat pentru a sărbători Ziua Pământului. Evenimentele din acel an au dat un imbold puternic activităţilor de reciclare şi au pavat calea pentru summitul dedicat mediului înconjurător al Naţiunilor Unite, din 1992. Una dintre cele mai ample mobilizări de Ziua Pământului a avut loc în 2007, adunând circa un miliard de oameni. În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și ca expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Stilul de viață adoptat de oameni în ultima perioadă s-a dovedit a fi nechibzuit. Cel mai cuprinzător studiu realizat vreodată în acest domeniu, inserează concluziile a peste 1300 de experți din 95 de țări și demonstrează că maniera în care au fost până acum exploatate resursele naturale riscă să pună sub semnul întrebării însăși posibilitatea Terrei de a asigura supraviețuirea generațiilor viitoare.

Modalitatea dezechilibrată de folosire a bogățiilor naturale a produs modificări ireversibile în sensibila balanță care asigură viața pe Pământ. În același timp, drept urmare a acestei adevărate secătuiri, eforturile de îmbunătățire a condițiilor de viață în zonele afectate de sărăcie și boală ar putea fi compromise. Studiul, realizat sub egida Națiunilor Unite, în urma experimentelor şi cercetărilor efectuate timp de patru ani, relevă că oamenii au modificat în mod dramatic, într-o perioadă extrem de scurtă de timp, majoritatea ecosistemelor.

Apa este un factor de mediu indinspensabil vieţii. Apa se găsește totdeauna acolo unde există viață și formează substanța cea mai răspândită pe Pământ. Lipsa de apă sau consumul de apă poluată are multiple consecinţe negative asupra omului şi sănătăţii sale. Felul în care societatea și-a asigurat în ultimii 50 de ani rezervele de hrană, apă potabilă, lemn și petrol a dus la o adevărată degradare a mediului înconjurător.

Ziua Pământului este menită să atragă atenţia oamenilor asupra importanţei mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii. Această sărbătoare ne readuce aminte cât de mult ar trebui să apreciem minunatele daruri pe care ni le-a făcut mama natură.

Mai mult, de Ziua Pământului ar trebui să învățăm să fim mai responsabili față de planeta pe care locuim. Prin urmare, putem face câteva gesturi minore care, în timp, pot genera schimbări semnificative!