Evenimente

03 Mai 2019 Printează

Discuții la nivel european despre apa potabilă şi reutilizarea apei uzate în economia circulară

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, județul Bistrița-Năsăud găzduiește în perioada 2 – 3 mai, o reuniune informală a atașaților de mediu din 26 de țări europene. Peste 100 de delegați sunt prezenți în aceste zile în județul Bistrița-Năsăud, autoritățile pregătindu-le o serie de vizite în diferite zone turistice, chiar și la obiective care au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Într-o scurtă conferință de presă, șeful delegației – Dorin Octavian Corches, care este și vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu, a declarat că pe timpul reuniunii se poartă discuții pe teme importante de mediu precum schimbările climatice și biodiversitate.

”Sunt chestiuni care ne preocupă și reprezintă și tema acestor dezbateri. România are câteva priorități în această președinție. Acestea sunt grupate pe 4 piloni. Discutăm de Europa convergenței, Europa siguranței, Europa – actor global și Europa valorilor comune. Mă bucur că am reușit să facem și în minunatul județ Bistrița-Năsăud un astfel de eveniment” a declarat Dorin Octavian Corches, șeful delegației.

La rândul său, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a adăugat că pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Apelor și Pădurilor a avut de gestionat două dosare importante. ”Primul este de fapt o inițiativă cetățenească a aproximativ 1,8 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene, care au adunat semnături în 2013 pe modificarea directivei privind apa potabilă, în ceea ce privește partea de contact a anumitor materiale cu apa potabilă și dreptul fiecărui cetățean din UE la apa potabilă. S-a ajuns în urma discuțiilor la o abordare generală urmând ca președinția care urmeasă după România să finalizeze negocierile cu viitorul Parlament al UE. De asemenea, mai avem un dosar care va fi discutat în viitoarele reuniuni – reutilizarea apei uzate în contextul economiei circulare”.

Întâlnirea atașaților de mediu din Uniunea Europeană este un eveniment organizat de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița, în colaborare cu Primăria Lunca Ilvei și Primăria Tiha-Bârgăului.

Evenimentul este inclus în cadrul celor peste 270 de reuniuni informale pe care România le organizează cu prilejul Președinției la Consiliul Uniunii Europene.

Sursa ziardebistrita.ro