Comunicate de presa

23 Mai 2016 Printează

Sistem de inspecție video pentru rețelele de apă şi canalizare

Societatea VITAL S.A. dispune de o serie de dotări la înalte standarde europene, dispuse să uşureze procesul de detectare şi remediere a pierderilor şi disfuncţionalităţilor în reţelele de apă şi canalizare.

Societatea VITAL S.A. folosește cu succes un sistem de televiziune cu circuit închis, pentru inspectarea acestor rețelelor de canalizare. Aceasta este dintre cele mai performante aparaturi din dotare,  care se utilizează pentru a confirma integritatea rețelelor de canalizare pentru ape uzate, pluviale, industriale, noi canale de scurgere cât și pentru rețelele de apă.  Prin vizualizarea interiorului conductelor, sistemul CCTV (sistem de televiziune cu circuit închis) poate determina cauza înfundărilor repetate, funcționarea defectuoasă a canalizării, localizarea fisurilor și a exfiltrațiilor, panta etc.

Operatorii și inginerii care lucrează cu aceste aparate, acumulează  date și informații din inspecțiile video, astfel încât la finalul unei astfel de inspecții, rezultatele pot fi transmise sub formă de raport, bază de date sau suport video  pentru beneficiar, constructor, client.

Software-ul cu care este dotat sistemul de inspectie video înregistrează, stochează și analizează segmental sau ansamblul de conducte , întocmind rapoarte ce includ:

  • descrierea detaliată a locației inspectate (orașul, strada), tipul de inspecție, materialul conductei, simbolul punctului de pornire și oprire, descrierea detailată a căminelor de vizitare, etc
  • vizualizarea racordurilor prin rotirea în orizontală (360 ˚) și pe verticală a obiectivului camerei
  • măsurarea pantei conductei și generarea graficului de înclinație
  • înregistrare video în format MPEG, cu posibilitate de stocare pe CD, DVD
  • crearea de evenimente multiple, de exemplu poze cu descrieri
  • crearea mai multor rapoarte de inspecție pentru un singur proiect
  • măsurarea distanței locației aparatului si a pantei tronsonului
  • generarea automată a rapoartelor de inspecție cu text și fotografii, după diferite standarde
  • localizarea defecțiunilor pe conductele de scurgere - fără săpare.

Din păcate, există și  situații în care manevrele de desfundare sau curățare intră în impas din cauza unor obstacole puternice pe conducta de canalizare. Aceste obstacole pot să apară din mai multe motive: obiecte din lemn, plastic sau metal care ajung de regulă în canalizare și se opresc în coturi; în unele locuri conducta de canalizare este spartă sau găurită lăsând să pătrundă în interior pământ, nisip sau rădăcini de pom. În momentul în care se lovesc de un blocaj puternic, muncitorii care execută desfundarea nu pot decât să presupună ce creează acest blocaj. Acesta este unul din momentele în care întervine apartura CCTV din dotarea societății. Echipamentele moderne vor permite efectuarea de operațiuni de inspectare a canalelor şi înregistrare a rezultatelor inspecţiei indicând cu exactitate ce și unde anume blochează conductele. Mai exact, aceste aparate ajută la evaluarea rapidă privind starea structurală a conductelor de canalizare, care primesc un „diagnostic”, iar în funcție de acesta sunt sau nu incluse pe o listă de priorități pentru introducerea lor în programul de lucrări de investiții de reabilitare.

Pe acestă cale anunțăm că societatea VITAL S.A. poate oferi, contra cost, servicii de video inspecție canale cu CCTV și detectare pierderi / autolaborator mobil, filmări pe baza cărora se pot face recepții video canalizare, în vederea  obținerii certificatului de finalizare a lucrărilor. Aceste servicii se prestează în urma unei solicitări/programări anterioare.

Inspecţia cu sistemul CCTV se poate face:  

  • înainte de reabilitare (şi chiar independent de aceasta), dar cu pregătirea prealabilă  a acesteia pentru a asigura  accesul CCTV-ului și pentru diametre cuprinse între 200 și 1000 mm;  
  • în timpul reabilitării (când o lucrare slabă trebuie refăcută);
  • după reabilitare (ca o metodă de control a calităţii lucrării de reabilitare).

Pentru noi calitatea serviciilor și a lucrărilor realizate reprezintă principalul pilon de susținere al societații, pe care ne străduim în permanență să îl consolidăm folosind tehnologii moderne și personal responsabil.

Ziua Mondială a Apei 2024

În viața noastră profesională, ne putem asigura că toate activitățile noastre se desfășoară în mod responsabil, cu protejarea resurselor de apă și a ecositemelor, conform(...)

18 Mar 2024 Citește mai mult