Anunțuri publice

13 Oct 2015 Printează

S.C. VITAL S.A întrerupe furnizarea apei potabile marți, 13 octombrie 2015

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de cuplare a conductei magistrale de apă potabilă cu diametrul de 800 mm, S.C. VITAL S.A întrerupe furnizarea apei potabile începând de marți seara - 13 octombrie 2015, ora 20.00 și până  miercuri dimineața - 14 octombrie 2015, ora 08.00.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile utilizatorii din următoarele zone: cartierul Vasile Alecsandri, cartierul Depozitelor, zona Industrială Vest, zona Industrială Est, cartierul Progresului, zona Dealul Groșilor și pe următoarele străzi: Oborului, Electrolizei, Arieșului, Mihai Eminescu, Universității, Țebea, Târgului, Cireșelor, Energiei, Berzei, Hortensiei, Serelor, Barbu Stefănescu Delavrancea, Rozelor, Republicii, Muncii, Mărășești, Macului.

În intervalul de timp mai sus menționat se va sista furnizarea apei și în localitățile: Tăuții de Sus, Satu Nou de Sus, Satu Nou de Jos.

De asemenea, pe perioada executării lucrărilor pot apărea disfuncționalități în furnizarea apei: presiune scăzută, apă cu turbiditate ridicată la consumatorii  din localitățile : Groși, Ocoliș, Chechiș, Dumbrăvița, Cărbunari, Rus, Șindrești, Unguraș, Berința, Cătălina, Coltău, Săcălășeni, Culcea, Coruia, Coaș, Curtuiușu Mic, Copalnic Mănăștur și Cărpiniș.  

Lucrările executate fac parte din cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu,  contractul de lucrări MM-CL-07 “Reabilitarea și extinderea conductelor de aducțiune, a rezervoarelor de apă, a stațiilor de pompare, a rețelei de distribuție și a rețelei de apă uzată în Baia Mare – Est.

Societatea VITAL S.A. solicită înțelegere din partea utilizatorilor pentru disconfortul creat. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această întrerupere să-și asigure necesarul de apă pentru perioada menționată.

Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări , utilizatorii pot suna la Dispeceratul S.C.VITAL S.A. tel: 0262 212550; 0262 215150, *1,*2.

Vă mulṭumim pentru înṭelegere.