Anunțuri publice

04 Mar 2019 Printează

Acreditare RENAR pentru Laboratorul de Apă Uzată

Laboratorul de apă uzată al S.C.VITAL S.A. a luat naștere o dată cu punerea în funcțiune a Stației de epurare din Baia Mare, a cărei execuție a fost demarată în 1965. Inițial a funcționat ca un laborator de proces, având rolul de dirijare a fluxurilor tehnologice și monitorizare a calității influenților și efluenților stațiilor de epurare.

În timp, ca urmare a diversificării și multiplicării nevoilor de monitorizare, activitatea laboratorului a fost extinsă progresiv, atât în ceea ce privește numărul punctelor de prelevare, cât și cel al încercărilor efectuate.

Laboratorul dispune de toate facilitățile necesare desfășurării activității la cele mai înalte standarde naționale și internaționale. Dotarea cu echipamente performante, de ultimă generație, capabile să atingă exactitatea cerută de standardele de metodă aplicate, s-a realizat prin accesarea unor surse de finanțare cuprinse în programele ISPA (2008 - 2010) și POS Mediu (2015 - 2016).

Din dotarea laboratorului de apă uzată fac parte: spectrofotometre cu absorbție moleculară uv-vis, nise chimice, termostate-digestoare, etuve, băi de apa, cuptoare de calcinare, termostate-incubatoare pentru determinarea CBO5, sisteme de filtrare sub vid, bidistilatoare, autoclave, balanțe analitice, balanțe tehnice, pH-metre, oxigenometre, prelevatoare automate, refrigeratoare profesionale, etc.

Aceste echipamente sunt verificate metrologic, etalonate și întreținute, conform unor proceduri proprii, întocmite conform cerințelor actuale.

În scopul acreditarii RENAR, începând cu anul 2016, activitatea Laboratorului de apă uzată se desfășoară într-o clădire nouă, modernă, strucurată conform cerințelor SR EN ISO/CEI 17025/2005, inclusă în investiția realizată prin POS Mediu conform contractului de lucrări "MM-CL-03 Reabilitarea stației de epurare din Baia Mare”.

La sfârșitul anului 2017 a fost depusă la Asociația de Acreditare din România documentația întocmită în scopul acreditării RENAR, iar în anul 2018 au fost parcurse toate etapele necesare procesului de acreditare. În luna februarie 2019, Laboratorul de Apă Uzată a obținut Certificatul de acreditare nr. LI 1206/11.02.2019 prin care sunt recunoscute competențele și performanțele laboratorului pentru o serie de metode electrochimice, gravimetrice și spectrometrice, în conformitate cu cerințele SR EN ISO/CEI 17025:2005. El este compus dintr-un laborator de analize fizico-chimice și un laborator de analize biologice și microbiologice.

Laboratorul dispune de personal competent de management și tehnic, cu studii absolivite la nivel de licență, masterat și doctorat, care întrunește toate criteriile de pregătire, instruire,  respectiv experiență acumulată în scopul menținerii sistemului de management al calității și efectuării încercărilor pentru care laboratorul și-a declarat competența.  

Garanția calității rezultatelor încercărilor este asigurată prin trei nivele de control (primar, secundar și terțiar) care cuprind utilizarea de materiale de referință certificate (MRC), diagrame de control, încercări repetate, probe duble și participări la scheme de comparări interlaboratoare.

Ca urmare a  comenzilor venite de la clienții interni, în laborator este analizată calitatea apelor uzate și epurate provenite de la toate agențiile ce aparțin S.C. VITAL S.A. și de la agenții economici ce deversează ape uzate în rețelele de canalizare. Prin comenzile primite de la clienții externi se analizează calitatea apelor uzate prelevate pe proprie răspundere și aduse în laborator de către aceștia.

Prin analiza rezultatelor prezentate în rapoartele de încercări sunt dirijate fluxurile de epurare și este urmarită încadrarea indicatorilor de calitate ai apelor uzate în normativele NTPA-001, NTPA-002 și NTPA-011 din HG 352/2005, sau după caz, în limitele maxime admise stabilite prin autorizațiile de gospodărire a apelor și autorizațiile sau acordurile de mediu.

Acreditarea RENAR este o dovadă certă a nivelului de performanță care conferă o încredere sporită în competența tehnică, imparțialitatea și integritatea laboratorului, încercările efectuate fiind recunoscute la nivelul tuturor instituțiilor de control. Totodată, acest lucru oferă și siguranța unor monitorizări eficiente și corecte.

Strategia laboratorului este orientată ca prin toate acțiunile întreprinse să fie îmbunătățită continuu calitatea sistemului de management și a serviciilor oferite.